Negocieri secrete, în prezent, între Washington și Venezuela, pentru soarta petrolului

Oficialii guvernelor de la Caracas și Washington discută exportul țițeiului venezuela către rafinăriile din Statele Unite, au declarat marți pentru Reuters cinci surse guvernamentale, dar și din cadrul industriei și transportului maritim, un acord care ar putea deturna aprovizionarea cu petrol destinată Chinei și să ajute, în același timp, compania de stat PDVSA să evite reduceri mai mari ale producției, scrie Reuters.

Venezuela are milioane de barili de țiței încărcați pe tancuri petroliere și în rezervoare de stocare pe care nu a putut să le expedieze din cauza blocadei asupra exporturilor, impusă de președintele american Donald Trump de la jumătatea lunii decembrie și până în prezent.

Blocada a făcut parte din presiunea crescândă exercitată de SUA asupra guvernului președintelui venezuelean Nicolas Maduro, care a culminat cu capturarea acestuia de către forțele americane în timpul weekendului.

Un potențial acord de vânzare a țițeiului, aflat sub blocadă, către SUA ar putea necesita inițial realocarea încărcăturilor destinate inițial Chinei, au declarat două surse. Țara asiatică a fost principalul cumpărător al Venezuelei în ultimul deceniu și mai ales de când Statele Unite au impus, în 2020, sancțiuni companiilor implicate în comerțul cu petrol cu Venezuela.

Aprovizionarea ar crește volumul de petrol venezuelean exportat către SUA, un flux care este în prezent controlat în întregime de compania Chevron, principalul partener al PDVSA în cadrul unui joint-venture, pe baza unei autorizații acordate de Washington.

Chevron, care exportă între 100.000 și 150.000 de barili pe zi (bpd) de petrol venezuelean către SUA, s-a impus în ultimele săptămâni ca singura companie care încarcă și transportă în mod fluid țiței din țara sud-americană, în contextul blocadei.

PDVSA (Petróleos de Venezuela – compania națională de petrol a țării din America Latină) a fost deja nevoită să reducă producția din cauza embargoului, deoarece nu mai are spațiu de depozitare pentru țiței. Dacă PDVSA nu găsește în curând o soluție pentru a exporta petrol, va trebui să reducă și mai mult producția, a precizat una dintre sursele citate de Reuters.

Casa Albă, oficialii guvernului venezuelean și PDVSA nu au oferit imediat puncte de vedere pe acest subiect. Ministerul petrolului din Venezuela a transmis că SUA vor „să fure” rezervele de petrol ale țării și a denunțat capturarea lui Maduro drept „o răpire”.

Rafinăriile americane de pe coasta Golfului Mexic pot prelucra țițeiul brut (crude oil) din Venezuela și importau aproximativ 500.000 de barili pe zi (bpd) înainte ca Washingtonul să impună sancțiuni în domeniul energiei asupra Venezuelei.

Nu este clar cum PDVSA, companie supusă sancțiunilor, va obține venituri din vânzările de petrol, notează Reuters.

Oficialii din cele două țări au purtat discuții în această săptămână cu privire la posibile mecanisme de vânzare, inclusiv licitații, pentru a permite cumpărătorilor americani interesați să participe la ofertele de transport, și cu privire la eliberarea de licențe americane partenerilor de afaceri ai PDVSA, negocieri care ar putea duce la contracte de aprovizionare, au precizat două surse.

Părțile au discutat, de asemenea, dacă țițeiul venezuelean poate realimenta Rezerva strategică de petrol a SUA în viitor, a adăugat una dintre surse.

Sursă expresspress.ro

Noutăți

Categorii

Din aceiași categorie