miercuri, octombrie 9, 2024

Guvernul a aprobat bugetul pe 2024. Premierul Marcel Cioacu a declarat că guvernul țintește o creștere economică de 3,4% din PIB, anul viitor

Must Read

Guvernul a aprobat, joi seară, proiectele de lege privind bugetul de stat 2024 şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. Totodată, a fost adoptat şi un proiect de lege şi pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe anul 2024. Proiectele de lege au fost aprobate şi vor fi transmise Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătute şi adoptate în procedură de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă al Executivului. A fost aprobat şi proiectul de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene. La începutul şedinţei de Executiv, premierul Marcel Ciolacu a declarat că bugetul de stat pe 2024 va fi axat pe investiţii, valoarea acestora ridicându-se la circa 7% din PIB.

El a adăugat că pentru anul viitor, Guvernul ţinteşte o creştere economică de 3,4%, „a doua cea mai mare din UE”, iar asta înseamnă 150 de miliarde de lei în plus la PIB-ul României faţă de acest an.

„Bugetul asigurărilor sociale pe care îl aprobăm tot astăzi probează că există bani atât pentru creşterea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflaţiei, de 13,8%, cât şi pentru recalcularea pensiilor din 1 septembrie. Sunt prevăzute şi fonduri pentru a creşte alocaţiile şi ajutoarele sociale”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a spus că se vor majora salariile profesorilor şi că există necesarul pentru o mărire de 5% în sistemul bugetar, „nu şi la demnitari”.

„Investiţiile sunt de 120 de miliarde de lei, este un record absolut după anul 1989. Avem cel mai mare buget din istorie la Educaţie, cu peste 21 de miliarde de lei mai mult faţă de 2023. La Transporturi, alocăm cu 27% mai mulţi bani pentru a susţine investiţiile din infrastructură, asta înseamnă 6,5 miliarde de lei în plus pentru alte loturi de autostradă finalizate, trenuri electrice, vagoane noi şi lucrări de modernizare a porturilor. Există, de asemenea, suplimentări majore între 30 şi 50% în plus pentru Sănătate, inclusiv Casa de Sănătate, Mediu şi Dezvoltare. Aici vorbim despre programul „Anghel Saligny”, unde alocăm cu 3,7 miliarde de lei mai mult, dublu şi ceva faţă de 2023. (…) Finanţăm masiv toate priorităţile Guvernului, capitalul uman din Educaţie, noi unităţi moderne în Sănătate, dezvoltarea infrastructurii, protejarea mediului şi modernizarea condiţiilor de trai în comunităţile rurale. Toate sunt nevoi reale ale ţării şi răspund aşteptărilor românilor. Repet, nu vor exista creşteri de taxe în 2024, majorarea de venituri fiind exclusiv efectul multiplicării economice a investiţiilor şi, evident, a luptei contra evaziunii”, a mai afirmat şeful Guvernului.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
Latest News

Noi informații halucinante: Ferma Dacilor era conectată ilegal la sistemul electric

Patronii de la Ferma Dacilor se pot confrunta cu multiple acuzații, după ce Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -spot_img