Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost fost ucis sâmbătă, în atacurile aeriene lansate de Israel și Statele Unite asupra Iranului. Informația a fost confirmată de președintele SUA, Donald Trump.
UPDATE 1.26 Locuitorii din Iran sărbătoresc moartea lui Ayatollah Ali Khamenei
Mai multe videoclipuri care arată locuitori din Iran sărbătorind pe străzi au fost confirmate de BBC Verify, la scurt timp după anunțul morții liderului suprem, Ayatollah Ali Khamenei, în atacuri ale SUA și Israelului.
Unul dintre clipuri, filmat într-un cartier rezidențial din apropierea orașului Karaj, arată un grup de oameni dansând și aplaudând pe stradă, în timp ce mașinile claxonează, potrivit BBC.
Al doilea videoclip, realizat dintr-un apartament din cartierul Ekbatan, vestul Teheranului, surprinde mai mulți locuitori aplaudând și bătând din palme de la ferestrele blocurilor lor.
Într-un alt videoclip din provincia Fars, în sudul Iranului, un bărbat strigă „Visez, bună ziua, lume nouă!”, în timp ce mulțimea sărbătorește și dă jos un afiș al fondatorului Republicii Islamice, Ayatollah Ruhollah Khomeini.
UPDATE 12.59 Donald Trump anunță că ayatollahul Khamenei a fost ucis
Președintele Donald Trump a publicat un mesaj pe rețeaua sa socială Truth Social, susținând că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis.
În postarea sa, Trump l-a descris pe Khamenei drept „unul dintre cei mai malefici oameni din istorie” și a afirmat că moartea acestuia reprezintă „un act de justiție pentru poporul iranian, pentru toți americanii măreți și pentru toți oamenii din țările din întreaga lume care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și de banda lui de golani însetați de sânge”.
Trump a adăugat că operațiunea a fost posibilă datorită „sistemelor noastre sofisticate de urmărire și serviciile noastre de informații care au lucrat îndeaproape cu Israelul” și că nici Khamenei, nici ceilalți lideri care au murit alături de el „nu ar fi putut face nimic”.
Trump a mai susținut că mulți membri ai Gardienilor Revoluției, ai armatei și ai altor forțe de securitate și poliție „nu mai vor să lupte” și ar putea căuta imunitate din partea forțelor americane, avertizând că
„doar acum mai pot avea imunitate, mai târziu vor avea doar moarte”.
În final, mesajul fostului președinte include un apel către membrii forțelor iraniene să se unească pașnic cu „patrioții iranieni” pentru a „aduce țara la măreția pe care o merită”. Trump a mai afirmat că „bombardamentele grele și chirurgicale vor continua, însă, neîntrerupte, pe o săptămână sau cât va fi necesar, ca să ne atingem obiectivele – PACE ÎN TOT ORIENTUL MIJLOCIU ȘI, ÎNTR-ADEVĂR, ÎN LUME”.
Guvernul israelian a primit o actualizare oficială privind eliminarea liderului suprem iranian, iar trupul său a fost scos din ruinele palatului său. Corpul lui Khamenei a fost găsit și s-a confirmat că este mort, afirmă un oficial israelian, potrivit reuters.
Times of Israel informează că prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, ar fi văzut fotografia în care apare cadavrul ayatollahului Ali Khamenei.
Atacurile au vizat mai multe obiective strategice din Iran, inclusiv palatul lui Khamenei, facilități militare și nucleare. Exploziile au fost semnalate în Teheran și în alte orașe, iar imagini din satelit arată distrugeri semnificative în zona reședinței liderului iranian.
De asemenea, ambasadorul Israelului în SUA, Yechiel Leiter, a informat oficiali de rang înalt din Washington despre eliminarea liderului suprem iranian, potrivit reuters.
Imagini din satelit arată un nor negru de fum la complexul securizat al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, în Teheran. În imagini se observă și clădiri prăbușite în cadrul complexului, care servește de obicei drept reședința lui Khamenei și ca principal loc pentru primirea oficialilor de rang înalt.
Presa de stat iraniană și biroul liderului suprem au condamnat atacul și au numit informațiile drept parte a unei campanii de dezinformare, afirmând că „inamicul recurge la război mental, toți trebuie să fie conștienți”.
Atacurile au loc într-un moment de tensiuni majore în Orientul Mijlociu, după lovituri anterioare asupra instalațiilor nucleare iraniene și atacuri lansate de Hamas, sprijinit de Teheran, asupra Israelului. Premierul Netanyahu a anunțat că operațiunile vor continua, vizând „mii de ținte ale regimului terorist” în următoarele zile.
Ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, conduce Iranul din 1989 și deține autoritatea supremă asupra guvernului, armatei și justiției. De-a lungul decadelor, el și-a extins influența regională, a promovat programul nuclear iranian și a menținut o politică ostilă față de Statele Unite și Israel.
Moartea lui Khamenei reprezintă un punct de cotitură major în Orientul Mijlociu, iar comunitatea internațională monitorizează atent evoluțiile. Tensiunile în regiune se pot intensifica rapid, având implicații politice și militare de amploare.
Sursă expresspress.ro



