Tichetul de 50 de lei pentru energie s-ar putea reduce direct din factură, fără înscriere în platformă sau drumuri la poștă. De când se schimbă schema de ajutor

Consumatorii vulnerabili, declaraţi eligibili pentru ajutorul de 50 lei acordat de stat, vor putea beneficia de reducerea facturii fără să se înscrie pe platformă, a anunţat joi ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în cadrul conferinţei de presă de la finalul şedinţei Comandamentului energetic naţional.

Mecanismul propus

„Acum avem un mecanism de activ până 31 martie 2026. La ceea ce lucrăm cu operatorii de distribuție și furnizare este să găsim un mecanism de cross‑check (verificare – eng.) în baza de date pentru acei oameni care au venit sub 2000 de lei, de exemplu, să poată să se reducă acei 50 de lei direct din factură, fără a pune omul pe drumuri, să se înscrie în platformă, să ia cardul fizic de la poștă, să de tot plimbe cu cardul. E o formă mult mai simplă și mai practică de lucru”, a declarat Bogdan Ivan.

Mecanismul va permite scăderea automată a sumei de 50 lei din factura de energie, evitând procedurile de înscriere şi distribuirea cardurilor fizice.

Data aplicării

Schimbarea ar putea să se aplice după 1 aprilie, imediat ce expiră schema actuală la 31 martie.

„Imediat ce se termină actuala schemă în 31 martie, putem să venim cu această formulă în care nu mai punem oamenii pe drumuri și să scadă automat din factură acea sumă de bani. Pentru a proteja consumatorii vulnerabili aproximativ 2,1 milioane de puncte de consum, circa 3,5 milioane de oameni”, a adăugat ministrul.

Câţi oameni au primit banii de fapt

Schema, iniţial valabilă până la 31 martie, a fost prelungită pentru tot anul 2026, odată cu expirarea plafonării prețurilor la gaze naturale.

  • 990 279 de cereri înregistrate la ANPIS;
  • 708 794 tichete emise;
  • 133 828 tichete anulate;
  • 98 960 tichete invalidate.

Până în prima parte a lunii decembrie au fost emise aproximativ 350 000 de carduri fizice, adică cam jumătate din totalul celor validate până în prezent.

Detalii despre voucherele de 50 lei

Voucherele se acordă, la cererea beneficiarului, pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1 940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar per membru de familie de maximum 1 784 lei.

Conform estimărilor inițiale ale Ministerului Energiei, aproximativ 2,1 milioane de gospodării, respectiv peste 4 milioane de români, vor putea beneficia de această măsură, cu un impact bugetar de aproape un miliard de lei.

Deși schema de plafonare a prețurilor la energie a expirat, statul mai datorează furnizorilor de energie și gaze naturale sume semnificative, estimate de ANRE la aproximativ 8 miliarde de lei.

Articolul Tichetul de 50 de lei pentru energie s-ar putea reduce direct din factură, fără înscriere în platformă sau drumuri la poștă. De când se schimbă schema de ajutor apare prima dată în Comunicate de Presă.

Sursă comunicateinpresa.ro

Noutăți

Studiu amplu: ce factori cresc riscul de cancer și pot fi controlați

O descoperire cu impact major asupra sănătății publice Oamenii de...

Samsung pregătește One UI 8.5: noutăți și modele compatibile

Samsung accelerează dezvoltarea One UI 8.5 Samsung lucrează deja la...

Utilizatorii Gmail, în vizorul hackerilor. Ce trebuie să faci ca să te protejezi

Noua vulnerabilitate exploatată de atacatori Experții în securitate cibernetică atrag...

Ce face Cătălin Măruță la ora 15:00, după ce emisiunea sa nu mai este difuzată

Pauză în grila TV, program diferit pentru prezentator Cătălin Măruță...

Dispută politică pe tema unui bloc din Craiova: replica Olguței Vasilescu

Acuzațiile care au declanșat disputa Deputatul Radu Miruță a ridicat...

Categorii

Din aceiași categorie