Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), referitoare la trimestrul II din 2026. Analiza oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției sistemului public de pensii din România și asupra principalelor provocări structurale cu care acesta se confruntă, cu scopul de a susține o mai bună informare publică pe acest subiect.
Potrivit datelor INS, în trimestrul II 2026 numărul mediu de pensionari a fost de 4.913 mii persoane, în scădere cu 7 mii față de trimestrul I 2026. Pensia medie lunară (calculată pentru toate categoriile de pensionari) a ajuns la 2.942 lei, în creștere cu 0,3% față de trimestrul precedent. Comparativ însă cu trimestrul II 2025, numărul pensionarilor a scăzut cu 5 mii persoane, iar pensia medie lunară a crescut cu 0,3%, un ritm de creștere anuală mult mai lent decât cel înregistrat în trimestrele anterioare.
Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat (pentru limită de vârstă, stagiu complet) și salariul mediu net a fost de 52,5% în trimestrul II 2026, în scădere față de trimestrul precedent (57,9%). Acest procent rămâne însă scăzut și reflectă în continuare provocările sistemului public de pensii în a asigura un nivel de trai adecvat la vârsta pensionării.
Puterea reală de cumpărare a pensiilor a continuat să scadă în trimestrul II 2026: indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete și indicele prețurilor de consum, a fost de 98,1%.
De asemenea, discrepanțele teritoriale rămân semnificative. Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat de la 2.229 lei în județul Botoșani, până la 3.595 lei în București.
Pe lângă acești indicatori, scăderea numărului de contribuabili și declinul demografic rămân probleme structurale majore pentru sustenabilitatea sistemului de pensii.
Cât va fi pensia ta? Află cu calculatorul Vela Group
Cifrele de mai sus arată o tendință clară: pensia de stat acoperă tot mai puțin din venitul avut în timpul vieții active, iar diferențele dintre regiuni și categorii de pensionari sunt considerabile. Dincolo de aceste medii naționale, întrebarea care contează cel mai mult pentru fiecare dintre noi este una personală: cu ce sumă rămân eu, concret, atunci când mă retrag din activitate?
Pentru a răspunde la această întrebare, Vela Group a dezvoltat un calculator de pensie, un instrument gratuit care oferă o estimare personalizată a pensiei la care te poți aștepta, pornind de la venitul actual și vechimea în muncă. Simularea ia în calcul și potențialul de creștere a contribuțiilor din Pilonul II, astfel încât rezultatul reflectă cât mai realist perspectiva ta financiară la vârsta retragerii.
Este un prim pas util pentru oricine vrea să treacă de la statisticile naționale la o imagine concretă asupra propriei situații și, eventual, să decidă dacă are nevoie de o strategie suplimentară de economisire sau investiții.
Cum funcționează sistemul de pensii
Pentru a înțelege de ce apar aceste dezechilibre, e util să înelegem arhitectura sistemului românesc de pensii.
Reforma din 2007 a urmărit exact reducerea presiunii tot mai mari puse pe bugetul public de pensii. Din acel moment, alături de pensia de stat (Pilonul I), au fost introduse pensia privată obligatorie (Pilonul II) și cea facultativă (Pilonul III), menite să completeze veniturile viitorilor pensionari.
Pilonul I funcționează pe principiul redistribuirii: contribuțiile plătite azi de angajați nu sunt puse deoparte pentru propria pensie, ci ajung direct la pensionarii de astăzi. Tocmai de aceea, sănătatea acestui pilon depinde strict de raportul dintre numărul de angajați și cel de pensionari, un raport tot mai fragil pe măsură ce populația îmbătrânește.
Din contribuția obligatorie de 25% reținută din venitul fiecărui angajat, 20,25% merg către Pilonul I, administrat de stat, iar restul de 4,75% sunt direcționate automat către Pilonul II, cel de pensii private obligatorii.
Banii din Pilonul II funcționează, practic, ca într-un fond mutual: sunt colectați, investiți și administrați de companii specializate, cu scopul de a crește pe termen lung și de a suplimenta pensia de stat.
Amploarea acestui sistem privat a continuat să crească: în iunie 2026, peste 8,5 milioane de români aveau o pensie privată obligatorie activă, iar activele totale administrate de fondurile de pensii private depășeau 247 de miliarde de lei, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care reglementează această piață.
Ce ne așteaptă la pensie
În trimestrul II 2026, pensia medie nominală netă a reprezentat doar 52,5% din câștigul salarial mediu net.
Perspectiva pe termen lung este și mai puțin încurajatoare: un studiu CFA arată că rata de înlocuire va continua să scadă în deceniile următoare, de la aproximativ 43% în prezent la 30% în 2042 și la doar 24% în 2070, o veste proastă pentru generațiile care abia urmează să intre pe piața muncii.
Contextul demografic amplifică aceste riscuri. Populația în vârstă crește, natalitatea rămâne redusă, iar acest lucru se vede direct în raportul dintre pensionari și angajați, care este, la nivel național, de 8 pensionari la fiecare 10 salariați. Situația variază puternic de la o zonă la alta: în Municipiul București și în județul Ilfov raportul este de 4 pensionari la 10 salariați, în timp ce în județul Teleorman ajunge la 15 la 10, iar în Vaslui la 14 la 10.
Aceste dezechilibre demografice vor deveni și mai vizibile începând cu perioada 2030-2032, atunci când generația numeroasă născută în anii decrețeilor va ajunge, în masă, la vârsta pensionării.
Trendul negativ e confirmat și de datele privind natalitatea: 2025 a fost unul dintre cei mai slabi ani din ultimul secol în privința numărului de nașteri, o dovadă suplimentară a declinului demografic prin care trece România.
Piramida de mai jos ilustrează structura pe vârste a populației României în 2026. Cel mai numeros grup rămâne cel al persoanelor între 45 și 60 de ani.

Proiecțiile pentru 2040 arată o schimbare majoră de formă: segmentul persoanelor de peste 60 de ani devine cel mai numeros, în timp ce baza piramidei, grupa de vârstă 25-50 de ani, cea care va susține economic sistemul, se îngustează vizibil.
Ce ar trebui să facem
Pe fondul acestor tendințe, sistemul public de pensii nu va fi suficient pentru un trai decent la bătrânețe. De aceea, Vela Group recomandă ca fiecare persoană activă să își construiască din timp o strategie proprie, complementară pensiei de stat.
Analizează-ți Pilonului II și III
Contribuția la Pilonul II se face automat, dar asta nu înseamnă că poate fi ignorată. Merită verificată periodic performanța fondului în care sunt investiți banii și modul în care sunt administrați. În plus, Pilonul III oferă posibilitatea unor contribuții voluntare suplimentare, deductibile fiscal până la 400 euro pe an, care pot deveni o sursă extra de venit la pensie.
Ia în calcul investiții pe cont propriu
Randamentele fondurilor de pensii facultative, în jur de 7,7% în prezent, sunt decente, dar nu întotdeauna suficiente. Pentru cei care vor mai mult, există alternative: un portofoliu diversificat de acțiuni la bursă, fonduri mutuale sau alte instrumente financiare cu care sunt confortabili. Cu cât strategia e pusă la punct mai devreme, cu atât crește șansa unei independențe financiare reale la bătrânețe.
Investește în educație financiară și planificare
Fiecare persoană activă ar trebui să știe, cât mai realist, la ce nivel de pensie se poate aștepta și să își construiască, în paralel, un plan propriu de economisire sau investiții. Fără un asemenea plan, tranziția către o pensie mult mai mică decât venitul actual poate însemna o scădere bruscă a nivelului de trai.
Concluzii
Deși pensia medie lunară a ajuns la 2.942 lei în trimestrul II 2026, cu 0,3% mai mare decât în același trimestru al anului trecut, dar cu 0,8% mai mică față de trimestrul precedent, vulnerabilitățile structurale ale sistemului de pensii din România rămân vizibile:
- puterea reală de cumpărare a pensiei a scăzut ușor, indicele pensiei medii reale ajungând la 98,1% față de trimestrul precedent;
- raportul dintre pensionari și salariați rămâne nefavorabil (8 la 10), cu diferențe mari între regiuni, de la 4 la 10 în București și Ilfov, până la 15 la 10 în Teleorman;
- disparitățile de gen și cele teritoriale rămân considerabile, cu un ecart de peste 1.300 de lei între județele cu cele mai mari și cele mai mici pensii medii.
Concluzia acestui studiu Vela Group este că sistemul de pensii din România are nevoie, în continuare, de reforme structurale, dar și de o schimbare de mentalitate la nivel individual: bazarea exclusivă pe pensia de stat devine tot mai riscantă. Un plan personal de economisire și investiții, pornind, de exemplu, chiar de la o estimare realistă obținută cu ajutorul calculatorului Vela Group, este pasul necesar pentru o retragere din activitate în condiții financiare sigure.




