Senatul a adoptat, pe 20 noiembrie, în calitate de for decizional, o propunere legislativă care vizează posibilitatea înfiinţării de consorţii administrative, cu personalitate juridică, constituite din două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale învecinate. S-au înregistrat 81 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi 21 de abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PNL şi PSD, modifică şi completează OUG 57/2019 privind Codul administrativ şi Legea 273/2006 privind finanţele publice locale.
Actul normativ prevede instituirea unor obiective specifice pe care unităţile administrativ-teritoriale să le aibă în vedere atunci când se asociază într-un consorţiu administrativ, reglementarea organelor de conducere, de coordonare de la nivelul acestor consorţii respectiv: Adunarea generală, Consiliul director şi cenzorul, existând şi posibilitatea de a înfiinţa un aparat tehnic care să sprijine activitatea acestora.
„Consorţiile administrative sunt asociaţii de dezvoltare intercomunitară constituite din două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale învecinate în scopul integrării furnizării de politici şi servicii la nivelul acestora, reducerii diferenţelor de dezvoltare şi creşterii funcţionalităţii la nivel local, precum şi asigurării posibilităţii persoanelor care locuiesc în zone rurale, inclusiv celor din comunităţi marginale/periferice să aibă acces sporit la servicii de calitate, precum mobilitatea, locuinţele şi alte servicii publice furnizate la nivel local”, prevede proiectul amendat de Senat.