Soldații danezi se pregătiseră pentru un posibil atac american asupra Groenlandei, pe fondul amenințărilor președintelui Donald Trump cu preluarea controlului, a relatat joi postul de televiziune DR, citând surse din Danemarca, Franța și Germania.
Trupele daneze trimise în Groenlanda la începutul anului au luat suficienți explozibili pentru a distruge pistele principale ale insulei, în apropierea capitalei Nuuk și la o fostă bază de avioane de vânătoare din Kangerlussuaq, a relatat DR.
De asemenea, soldații au luat cu ei rezerve de sânge în caz de luptă.
Planurile subliniază seriozitatea cu care au fost privite amenințările lui Trump împotriva unui aliat al NATO, nu numai în Danemarca, ci în întreaga Europă.
Danemarca dusese explozibil în Groenlanda ca să distrugă pistele. Trump nu ar fi putut să-și debarce trupele
Când soldații danezi au fost desfășurați în Groenlanda în ianuarie, aceștia ar fi adus și rezerve de sânge pentru a trata răniții, ceea ce înseamnă pregătire avansată de război, potrivit Financial Times.
Doi oficiali europeni au confirmat joi un raport al DR, postul public de radio danez, despre cum țara nordică a încercat să reziste cât mai mult invaziei „promisă” de Trump, dacă acesta ar fi încercat să-și debarce trupele.
Franța și Germania au susținut Copenhaga în această abordare, au declarat oficialii.
„Eram foarte îngrijorați că acest lucru va merge complet prost”, a declarat un oficial european despre amenințările repetate ale lui Trump cu privire la Groenlanda în ianuarie.
Un oficial francez de rang înalt a declarat că criza din Groenlanda a făcut Europa să realizeze că trebuie să dezvolte propria securitate.
La scurt timp după alegerea lui Donald Trump, Danemarca ar fi solicitat sprijin politic din partea Franței, Germaniei și capitalelor nordice pentru a forma o alianță europeană care să apere Groenlanda împotriva preluării controlului de către SUA.
„Conducerea politică, apărarea și aparatul de securitate din Danemarca au decis să «joace jocul»”, a spus oficialul francez pentru publicația DR, citată de Anadolu.

Se pare că Guvernul danez a accelerat desfășurarea soldaților săi în Groenlanda la începutul lunii ianuarie, în special după intervenția militară americană în Venezuela.
„Când Trump continuă să spună că vrea să preia controlul Groenlandei, iar apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Venezuela, a trebuit să luăm în serios toate scenariile”, a declarat o sursă.
Militarii SUA ar fi găsit în Groenlanda soldați danezi înarmați, gata să-și apere țara
Sursele au menționat că, dacă SUA ar fi încercat un atac, soldații danezi ar fi fost acolo, înarmați, și s-ar fi angajat în luptă, în timp ce avioanele de vânătoare F-35 erau, de asemenea, pregătite.
„Am crescut în timpul Războiului Rece și uneori îmi doresc să mă pot întoarce la perioada relativ stabilă, când liderii mondiali știau cât de departe pot merge fără a declanșa cel mai rău scenariu”, a declarat un oficial german.
Un oficial francez a subliniat că Europa trebuie „să reînvețe gramatica puterii” și nu ar trebui să se bazeze pe sprijinul militar din partea SUA.
În ultimele luni, Trump și-a reînnoit interesul pentru controlul SUA asupra Groenlandei, invocând preocupări legate de securitatea națională cu privire la Rusia și China.
El a amenințat cu sancțiuni împotriva țărilor europene care se opun acestei acțiuni.
Trump și-a retras ulterior amenințările după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, declarând că au stabilit un cadru pentru un potențial acord care să implice Groenlanda și regiunea arctică mai largă, urmat de discuții între SUA, Danemarca și Groenlanda.
Se pare însă că nu s-a ajuns la nicio înțelegere, iar Trump este deocamdată ocupat cu războiul din Orientul Mijlociu.
Prim-ministrul danez Mette Frederikse a declarat că negocierile la nivel înalt continuă cu americanii cu privire la un posibil compromis care să respecte liniile roșii impuse de Danemarca și Groenlanda privind suveranitatea.
„Sper la un acord, dar, așa cum am spus, dorința lui Trump de a prelua Groenlanda rămâne intactă”, a spus ea.
Sursă expresspress.ro



