După finalizarea fazei grupelor în cele 3 competiții europene, concluzia e că nu mai puțin de 14 țări, NU ȘI ROMÂNIA, care se află în afara Top 10 în clasamentul coeficienților, au cel puțin o echipă în primăvară ♦ România continuă să se afle pe o poziție jenantă în ierarhia la zi a punctajelor în cupele europene, pe ultimii 5 ani: locul 25 ♦ Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când naționala României reușește o calificare la un turneu final, fără a avea ca suport performanțe bifate de echipele noastre de club.
După ce marți și miercuri Champions League și-a desemnat echipele care merg în primăvară, joi seară s-au decis și celelalte două competiții: Europa League și Conference. În total, în startul lui 2024, vor fi nu mai puțin de 64 de echipe. România nu are nicio formație. De fapt, noi n-am avut echipă nici măcar în faza grupelor.
Aproape 70% dintre formațiile calificate în primăvară provin din țările care formează Top 10 în ierarhia coeficienților. Restul sunt de la state din afara campionatelor mari, dar România lipsește. Performera este, de departe, Cehia, care a reușit să ducă mai departe 3 echipe, tot atâtea câte are și Olanda.
Datorită acestui lucru, Cehia va trimite, în vara lui 2025, o echipă (campioana) direct în grupele Champions League. România, în schimb, se zbate, în mediocritate. E pe locul 25 în acest moment, dar cum sezonul nu s-a terminat, suntem în pericol să mai coborâm. Imediat sub noi se află Bulgaria, Slovacia și Azerbaidjan, toate având câte o formație în primăvară.