„Este remarcabil că Ucraina și Moldova, în ciuda situației tensionate în care se află din punct de vedere al securității, sunt foarte dornice să se apropie de UE și, prin urmare, au început deja negocierile și au deschis primul cluster”. Afirmația a fost făcută de directorul adjunct al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), Vesela Cherneva. UE a pornit către o extindere cu adevărat geopolitică determinată și de nevoia de a proteja securitatea continentului într-un mediu geopolitic în schimbare. Acest lucru vine însă și cu provocări cu care UE nu s-a confruntat până acum.
Republica Moldova va contribui la securitatea europeană, printr-o experiență valoroasă în lupta cu dezinformarea rusească sau pentru a-și proteja alegerile de interferențele rusești.
Ucraina va contribui la securitatea continentului, dar vine și cu probleme interne precum corupția, spune politologul Ognyan Minchev, de la un think tank independent din Bulgaria, într-o discuție cu jurnaliștii Mediapool.
„Ucraina deține singura armată capabilă să ducă război de pe continentul european”
Directorul adjunct al Consiliului European pentru Relații Externe, Vesela Cherneva, spune că viitoarea extindere UE este singura modalitate de a ancora instituțional Ucraina într-un cadru serios și durabil, având în vedere că poziția SUA a rămas clară atât în timpul administrației lui Donald Trump, cât și în timpul mandatului lui Joe Biden – extinderea NATO prin acceptarea Ucrainei nu este posibilă.
„Este o discuție cu totul diferită de negocierile privind capitolele, clusterele, standardele sanitare și alte cerințe de aderare. Vorbim despre garanții de securitate, dar și despre transferul de tehnologii militare din Ucraina către Europa și, mai larg, despre modul în care Ucraina, țara care deține în prezent cea mai puternică și mai capabilă armată din Europa din punct de vedere militar, poate, în timp ce apără Europa, să devină și parte a dezbaterii europene privind securitatea”, spune ea.
Ognyan Minchev, politolog, profesor și director executiv al Institutului pentru Studii Regionale și Internaționale, un think tank independent din Bulgaria, consideră, de asemenea, că importanța Ucrainei este substanțială, iar problemele legate de integrarea sa sunt extrem de complexe.
„Ucraina deține în prezent singura armată cu adevărat capabilă să ducă război de pe continentul european. Armatele vest-europene au efective foarte reduse și, până de curând, au primit niveluri extrem de scăzute de finanțare. Lipsa resurselor reale, inclusiv a armamentului, necesare pentru a face față provocărilor legate de securitatea militară face din Ucraina un partener mai atractiv”, susține el.
În afară de avantaje, Ucraina ar aduce în UE și probleme: corupția, de exemplu
Deși mulți experți ar considera contribuția Ucrainei la securitatea europeană drept cel mai mare beneficiu al aderării sale la UE, țara poate contribui și la dezvoltarea altor domenii. Există, fără îndoială, un potențial major de dezvoltare în domeniul agriculturii și creșterii animalelor. Țara dispune de o suprafață vastă de terenuri cultivate și se numără printre principalii producători mondiali ai mai multor cereale, precum grâul, porumbul, orzul, orezul și altele.
Ucraina exportă aceste produse către țări terțe, iar aderarea ar crește influența economică a Uniunii în aceste regiuni. Aderarea Ucrainei ar putea duce, de asemenea, la cooperare între diferite sectoare și la creșterea producției de carne și lactate ca urmare a sporirii producției de cereale. Dincolo de agricultură, industria farmaceutică ucraineană ar putea oferi UE posibilitatea de a-și reduce dependența de importurile de medicamente generice din China și din diverse țări asiatice. Datorită climei sale favorabile, Ucraina are, de asemenea, un potențial major pentru diverse tipuri de energie regenerabilă. Zăcămintele de galiu, rutil, grafit, minereuri de magneziu, litiu și alte minerale esențiale pentru tranziția verde ar putea contribui la producția europeană și ar putea ajuta UE să concureze cu China.
Potrivit lui Ognyan Minchev, integrarea Ucrainei reprezintă o provocare majoră, deoarece implică o țară mare, slabă din punct de vedere instituțional, cu niveluri ridicate de corupție, o organizare economică deficitară și deficiențe semnificative în funcționarea vieții publice.
„Ucraina a fost forțată să se transforme într-o mașinărie eficientă de luptă, dar în alte privințe rămâne o societate post-sovietică, cu probleme serioase în domeniile menționate mai sus. Acest lucru face ca integrarea sa rapidă în UE să fie extrem de dificilă”, notează politologul.
Moldova, teren de testare pentru războiul hibrid dus de Federația Rusă
„În cazul Republicii Moldova, putem spune că este un element mic, dar semnificativ, în efectul de domino mai larg al securității la Marea Neagră, care devine un aspect din ce în ce mai important al securității europene în ansamblu. Acest lucru se întâmplă deoarece confruntarea dintre regimul de la Kremlin și Europa se desfășoară, în esență, de-a lungul liniei unei noi Cortine de Fier care se formează de-a lungul Ucrainei și al regiunii Mării Negre”, spune Minchev.
Potrivit lui Cherneva, aderarea Republicii Moldova este, de asemenea, crucială tocmai pentru că țara este un stat tampon, iar Rusia a demonstrat că nu tolerează zonele-tampon.
„Rusia urmărește să cucerească și să controleze astfel de zone-tampon. Dacă Moldova nu vrea să împărtășească soarta Belarusului sau Georgiei, trebuie să facă rapid pași către integrarea europeană”, spune ea.
De ani de zile, Moldova a servit drept teren de testare pentru războiul hibrid dus de Federația Rusă. În timp ce țările din Europa Occidentală abia acum se confruntă cu amploarea deplină a atacurilor hibride rusești, Moldova și-a petrecut deja ani dezvoltându-și propria reziliență și propriile contramăsuri. Țara aduce securității europene o experiență valoroasă dobândită în combaterea dezinformării rusești și în rezistența la încercările repetate ale Kremlinului de a interveni în procesele politice interne.
Totuși, aderarea Republicii Moldova ar avea implicații care depășesc cu mult domeniul securității. Deși dispune de mult mai puțin teren agricol decât Ucraina, țara are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă sectorului agricol european.
Moldova se integrează treptat în piața unică a UE prin Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Anul trecut, a devenit cel mai mare furnizor de semințe de floarea-soarelui al Uniunii Europene, reprezentând 57,5% din importuri, în timp ce exporturile sale de fructe către blocul comunitar au atins, de asemenea, niveluri semnificative. Aderarea deplină la UE le-ar permite fermierilor moldoveni să participe pe deplin la piața unică și să contribuie la extinderea capacității agricole a Europei.
Ucraina și Republica Moldova, o populație totală de 42 milioane
Republica Moldova dispune, de asemenea, de o forță de muncă relativ bine calificată, care ar putea contribui la reducerea deficitului de forță de muncă determinat de declinul demografic în mare parte a Uniunii Europene. Același lucru este valabil și pentru Ucraina. În condițiile în care multe state membre se confruntă cu populații în scădere și îmbătrânire, aderarea ambelor țări ar putea oferi capital uman atât de necesar și ar sprijini creșterea într-o gamă largă de sectoare economice.
Împreună, Ucraina și Republica Moldova au o populație de peste 42 de milioane de oameni. Aderarea lor ar extinde piața unică a Uniunii Europene la aproape 500 de milioane de consumatori, sporindu-i nu doar dimensiunea, ci și atractivitatea pentru investiții și creștere economică pe termen lung.
Aderarea Ucrainei și Moldovei nu va fi o întreprindere ușoară. De la începutul secolului XXI, Uniunea Europeană a trecut deja prin cea mai mare extindere din istoria sa, odată cu aderarea statelor din Europa Centrală și de Est. În timp ce blocul se află acum în pragul unei alte extinderi istorice, trebuie să facă bilanțul realizărilor, al deficiențelor și al lecțiilor extinderilor anterioare. Aceste lecții s-ar putea dovedi decisive în modelarea parcursului Ucrainei și Moldovei către aderarea la UE.
Ce a câștigat UE până acum din extinderea către Est
Aderarea țărilor din Europa Centrală și de Est s-a aflat în centrul dezvoltării Europei de la sfârșitul Războiului Rece. A marcat momentul în care multe state foste membre ale blocului estic au ales să întoarcă spatele trecutului și să îmbrățișeze un nou drum civilizațional.
„Extinderea din 2004 a fost apoteoza, culminarea supremă a visului european de reunificare. Revenirea țărilor noastre în familia europeană, căreia îi aparținuseră dintotdeauna înainte de a fi smulse din ea după cel de-al Doilea Război Mondial, părea să închidă acel ciclu istoric”, spune Vesela Cherneva.
Deși procesul nu a fost lipsit de provocări, Cherneva susține că extinderea către Europa Centrală și de Est a transformat Uniunea Europeană într-un actor global cu adevărat influent, susținut de una dintre cele mai mari piețe unice din lume.
Ognyan Minchev împărtășește această evaluare, subliniind importanța extinderii pentru greutatea geopolitică a UE, atât în prezent, cât și în anii următori. În opinia sa, într-o perioadă în care apar noi centre de putere la nivel mondial, extinderile succesive ale Uniunii au permis Europei să rămână o forță capabilă să-și proiecteze influența pe scena internațională.
Probleme, lecții și epoca Ungariei lui Orbán
Potrivit lui Cherneva, extinderile din 2004 și 2007 au reprezentat un „moment romantic” pentru Uniunea Europeană. Astăzi, însă, ele sunt privite cu sentimente amestecate, deoarece au generat și provocări, precum orientarea politică urmată de premierul ungar Viktor Orbán, aflat de mulți ani la putere, care a ținut UE pe loc ani la rând.
„Extinderea a produs și probleme de dimensiuni mai mici, precum (premierul slovac – n.r.) Robert Fico și (premierul sloven – n.r.) Janez Janša, care subminează periodic unitatea europeană. A inclus și state capturate de corupție, precum Bulgaria și România, care până în ziua de astăzi, nu numai că nu au reușit să combată corupția, dar au devenit și mai profund înrădăcinate în acest sistem oligarhic”, spune Cherneva.
Ea subliniază că criteriile pentru aderarea la Uniune sunt acum mult mai stricte decât în trecut, tocmai din cauza unora dintre greșelile făcute în timpul extinderilor anterioare. UE lucrează, de asemenea, la mecanisme care ar permite reversarea procesului de aderare dacă o țară candidată începe să se îndepărteze de valorile democratice.
Potrivit lui Cherneva, UE a învățat mai multe lecții cruciale din cele trei runde de extindere din secolul XXI și instituie treptat mecanismele necesare pentru a evita repetarea greșelilor din trecut.
„Prima lecție este că un stat membru nu ar trebui să poată submina separarea puterilor în stat și, în același timp, să blocheze decizii europene esențiale. Aceasta a fost abordarea adoptată de Viktor Orbán după ce UE a înghețat finanțarea Ungariei în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență”, explică Cherneva. Ea adaugă că Uniunea are nevoie de un mecanism eficient de răspuns atunci când democrația se erodează într-un stat membru și consideră că acest lucru va fi realizat din ce în ce mai mult prin Cadrul Financiar Multianual al UE.
„A doua lecție majoră, în special în legătură cu Orbán, privește abuzul de dreptul de veto. Există o discuție tot mai amplă despre extinderea votului cu majoritate calificată chiar și în domenii-cheie precum securitatea și apărarea”, spune ea.
În opinia sa, a treia lecție majoră se referă la capacitatea Uniunii de a împiedica blocarea deciziilor critice în perioade de criză. Potrivit acesteia, acest lucru va fi realizat prin coaliții ale statelor care împărtășesc aceleași opinii, după modelul Coaliției celor Dispuși, care este probabil să devină o caracteristică din ce în ce mai frecventă a politicii europene.
Impactul crizelor
Potrivit Veselei Cherneva, cele mai serioase provocări care au însoțit extinderea UE au venit din interiorul Uniunii însăși, în special din modul în care noile state membre au folosit propriile reguli ale UE. Ognyan Minchev, însă, susține că principalul obstacol a fost succesiunea unor crize internaționale majore care au coincis cu procesul de extindere.
În opinia sa, fiecare extindere succesivă a făcut din ce în ce mai dificilă ajungerea la decizii comune care să concilieze interesele unui număr tot mai mare de state membre și și mai dificilă gestionarea eficientă a acestor interese. Provocarea devine și mai mare atunci când este complicată de crize succesive. Analistul politic atrage atenția că extinderea istorică a UE din 2004, urmată de aderarea Bulgariei și României în 2007, a fost în curând umbrită de criza financiară mondială din 2008-2010.
„Pentru Uniunea Europeană, aceasta a fost și o criză a arhitecturii sale instituționale, a finanțelor comune, a monedei unice euro și a modului în care trebuia să răspundă crizei financiare profunde din Grecia și poverilor tot mai mari ale datoriilor statelor din sudul Europei. Acesta a fost un alt proces care a amplificat dificultățile integrării noilor state membre”, spune Minchev.
El adaugă că evoluția UE a fost modelată și de transformarea sistemului internațional în cel de-al doilea deceniu al secolului XXI.
„Așa-numitul consens liberal care a definit anii 1990 și primul deceniu al secolului XXI a făcut treptat loc unei noi ere a rivalității geopolitice”, observă el.
Potrivit lui Minchev, în anii 1990, Uniunea Europeană se vedea pe sine drept prototipul viitoarei ordini globale, imaginată de susținătorii consensului internațional liberal. Tocmai de aceea, reapariția competiției geopolitice, chiar în momentul în care Uniunea se extindea, a declanșat o criză internă de identitate atât de profundă.
Crizele au continuat să se acumuleze, iar criza migrației din 2015 s-a numărat printre cele mai importante teste cu care s-a confruntat UE.
„Un milion și jumătate de oameni au traversat insulele grecești și și-au croit drum prin Europa pe jos, îndreptându-se spre Germania, Suedia și alte țări. A devenit clar că Europa trecea printr-o criză profundă de identitate. În această lume nouă, Europa nu mai era modelul universal admirat al viitoarei ordini globale, la care toată lumea aspira să adere. Acum se confrunta cu adversari hotărâți, actori ostili și chiar dușmani declarați”, spune Minchev.
În evaluarea sa, o parte a acestei crize de identitate s-a reflectat în polarizarea politică tot mai accentuată a societăților și instituțiilor europene în jurul unor viziuni ideologice concurente. Ascensiunea populismului de dreapta a creat provocări suplimentare pentru proiectul european și pentru valorile care îl fundamentează.
„Toate acestea s-au desfășurat în paralel cu complexitățile extinderii în sine. Și toate acestea afectează inevitabil perspectivele viitoarelor runde de extindere ale UE”, concluzionează Minchev.
În timp ce Minchev consideră crizele o povară suplimentară asupra procesului de extindere a UE, Cherneva le vede drept „una dintre modalitățile prin care Uniunea Europeană își dezvoltă instituțiile și instrumentele de politică”.
De această dată, însă, amândoi sunt de acord că blocul comunitar se confruntă cu ceea ce descriu drept o „extindere urgentă determinată de o amenințare geopolitică”.
Posibile căi pentru Ucraina și Moldova către UE
Potrivit Veselei Cherneva, din cauza acestui mediu complex, atenția acordată Ucrainei și Republicii Moldova și aderării acestora a devenit mai urgentă decât cea acordată țărilor din Balcanii de Vest, care până de curând constituiau principala prioritate a extinderii UE.
Ea consideră că ambele țări pot începe implementarea tuturor măsurilor și inițiativelor legislative solicitate de Comisia Europeană, în ciuda faptului că Ucraina duce simultan un război, iar Moldova se apără pe frontul hibrid.
În opinia sa, extinderea nu este nici pe departe un proces la fel de simplu și optimist precum părea în trecut, iar cel mai mare risc constă în continuarea extinderii fără o pregătire reală. Minchev susține că tocmai de aceea integrarea celor două țări va avea, cel mai probabil, loc în etape, permițând Ucrainei, în calitate de factor-cheie al securității europene, să fie sprijinită în transformarea sa pentru a îndeplini standardele fundamentale necesare aderării la UE. Potrivit lui, în interiorul UE câștigă teren diverse tendințe și viziuni privind viitorul Uniunii, una dintre acestea fiind conceptul integrării cu viteze diferite. În opinia sa, acest tip de integrare diferențiată este probabil să devină una dintre caracteristicile definitorii ale dezvoltării viitoare a Uniunii Europene.
Acest articol a fost realizat în cadrul unei colaborări jurnalistice europene transfrontaliere, în cadrul programului EUNEIGHBOURS EAST.
Sursă expresspress.ro
