Rusia susține că planul lui Trump privind Groenlanda ar putea provoca o criză la nivelul NATO

Propunerea președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda ar putea declanșa o „criză profundă” la nivelul NATO și ridică semne de întrebare privind viitorul alianței ca bloc politico-militar unitar, susține ministrul de externe dun rusia, Serghei Lavrov, potrivit AP News.

Acțiunile lui Trump, sunt sub lupa din Rusia. Până acum era greu de imaginat că așa ceva se poate întâmpla”, a afirmat Lavrov într-o conferință de presă, subliniind că situația ar putea genera un scenariu în care un membru NATO ar ataca un alt membru NATO.

Lavrov a mai spus că acțiunile lui Trump subminează conceptul occidental al „ordinii globale bazate pe reguli”, criticat de mult timp de Moscova, chiar și după ce Rusia a trimis trupe în Ucraina, acum aproape patru ani.

„Acum nu mai este Vestul colectiv cel care stabilește regulile, ci doar unul dintre reprezentanții săi. Este un șoc major pentru Europa, iar noi urmărim evoluțiile. Conceptul euro-atlantic de asigurare a securității și cooperării s-a discreditat”, a continuat el.

Groenlanda, mărul discordiei

Rusia

Ministrul rus a mai afirmat că autoritatea Danemarcei asupra Groenlandei este un vestigiu al trecutului colonial.

„În principiu, Groenlanda nu face parte natural din Danemarca”, a adăugat el.

În același timp, Lavrov a respins sugestiile lui Trump potrivit cărora Rusia și China ar avea intenții de a amenința insula arctică.

„Nu avem nicio legătură cu asta. Urmărim această situație geopolitică serioasă și ne vom trage concluziile după ce lucrurile se vor clarifica”, a adăugat el.

Lavrov, despre planul lui Trump de a lansa „Consiliul Păcii”

La conferința anuală dedicată priorităților politicii externe, Lavrov a vorbit și despre inițiativa președintelui american Donald Trump de a înființa un „Consiliu al Păcii”.

Oficialul rus a tratat subiectul cu prudență, evitând să respingă proiectul în mod direct. Conform planului, organizația ar urma să se ocupe inițial de gestionarea conflictului Israel-Hamas din Gaza. Ulterior, aceasta ar putea aborda și alte crize globale. În acest context l, Kremlinul a anunțat că analizează invitația lui Trump de a se alătura consiliului și așteaptă mai multe detalii din partea Washingtonului.

Sursă expresspress.ro

Noutăți

Studiu amplu: ce factori cresc riscul de cancer și pot fi controlați

O descoperire cu impact major asupra sănătății publice Oamenii de...

Samsung pregătește One UI 8.5: noutăți și modele compatibile

Samsung accelerează dezvoltarea One UI 8.5 Samsung lucrează deja la...

Utilizatorii Gmail, în vizorul hackerilor. Ce trebuie să faci ca să te protejezi

Noua vulnerabilitate exploatată de atacatori Experții în securitate cibernetică atrag...

Ce face Cătălin Măruță la ora 15:00, după ce emisiunea sa nu mai este difuzată

Pauză în grila TV, program diferit pentru prezentator Cătălin Măruță...

Dispută politică pe tema unui bloc din Craiova: replica Olguței Vasilescu

Acuzațiile care au declanșat disputa Deputatul Radu Miruță a ridicat...

Categorii

Din aceiași categorie