Putin anunţă că Rusia a frânat economic puternic. Este la 1% creştere economică. Cheltuieli militare enorme

Vladimir Putin anunţă că Rusia a frânat economic puternic. Este la 1% creştere economică, ceea ce este un dezastru, pentru că are de făcut cheltuieli militare de război enorme.

Activitatea economică rusă a crescut cu doar 1% în 2025, a anunţat marţi preşedintele Vladimir Putin, un ritm de creştere mult mai lent decât în anul 2024.

Totul se petrece în contextul în care economia se luptă să se redreseze sub greutatea războiului din Ucraina, relatează AFP.

Cheltuielile colosale angajate de armata rusă în conflictul ucrainean au stimulat iniţial creşterea economică a ţării şi au permis Moscovei să contracareze previziunile de colaps economic care au urmat lansării ofensivei sale în Ucraina în 2022.

Putin anunţă că Rusia a frânat economic puternic

Însă creşterea cheltuielilor a determinat o creştere a inflaţiei, afectând creşterea reală a PIB-ului, în timp ce întreprinderile s-au plâns de costurile ridicate ale împrumuturilor instituite pentru a frâna creşterea preţurilor.

„PIB-ul Rusiei a crescut cu 1% anul trecut. Această cifră este inferioară dinamicii observate anterior, după cum ştim: în 2023 şi 2024, creşterea a fost de 4,1% şi, respectiv, 4,3%”, a declarat Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni guvernamentale.

„Dar ştim, de asemenea, că această încetinire nu era doar previzibilă; s-ar putea spune chiar că a fost provocată: este legată de măsuri specifice menite să reducă inflaţia”, a adăugat Vladimir Putin.

El a indicat că inflaţia a fost redusă la 5,6%” anul trecut, faţă de 9,5% cu un an înainte.

În decembrie, banca centrală a Rusiei a redus rata dobânzii de referinţă la 16%, inflaţia dând semne de încetinire, conform News.ro.

Cu toate acestea, agenţia de statistică de stat Rosstat a spus anul trecut că nu se aşteaptă ca inflaţia anuală să atingă obiectivul de 4% înainte de 2027.

„Sarcina este clară: trebuie să relansăm creşterea economiei naţionale, să îmbunătăţim climatul de afaceri şi să creştem investiţiile, punând accentul pe creşterea productivităţii muncii”, a declarat Vladimir Putin.

Moscova publicase anterior informaţii bugetare care indicau că veniturile sale din petrol şi gaze – esenţiale pentru bugetul de stat – au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.

Sectoarele petrolier şi gazier ale ţării, precum şi multe dintre companiile sale, sunt supuse numeroaselor sancţiuni europene şi americane de la trimiterea trupelor de către Moscova în Ucraina în 2022.

Sursă expresspress.ro

Noutăți

Studiu amplu: ce factori cresc riscul de cancer și pot fi controlați

O descoperire cu impact major asupra sănătății publice Oamenii de...

Samsung pregătește One UI 8.5: noutăți și modele compatibile

Samsung accelerează dezvoltarea One UI 8.5 Samsung lucrează deja la...

Utilizatorii Gmail, în vizorul hackerilor. Ce trebuie să faci ca să te protejezi

Noua vulnerabilitate exploatată de atacatori Experții în securitate cibernetică atrag...

Ce face Cătălin Măruță la ora 15:00, după ce emisiunea sa nu mai este difuzată

Pauză în grila TV, program diferit pentru prezentator Cătălin Măruță...

Dispută politică pe tema unui bloc din Craiova: replica Olguței Vasilescu

Acuzațiile care au declanșat disputa Deputatul Radu Miruță a ridicat...

Categorii

Din aceiași categorie