Prognoza meteo, 6 aprilie. Temperaturi de până la 25 de grade în prima zi din Săptămâna Patimilor

Prognoza meteo, 6 aprilie.  În prima zi din Săptămâna Mare, vremea va fi caldă, iar temperaturile vor urca până la 25 de grade în anumite zone, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Meteorologii avertizează însă că după această ușoară încălzire urmează ploi, intensificări ale vântului și ninsori la altitudini mari.

Prognoza meteo, 6 aprilie. Zi călduroasă în România 

În intervalul 6 aprilie, ora 09:00 – 7 aprilie, ora 09:00, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil în vest și sud-vest, iar în restul țării vor apărea înnorări. Ploile vor fi slabe și pe arii restrânse în Moldova, Maramureș, Crișana și Transilvania în timpul zilei, iar pe timpul nopții precipitațiile se vor semnala mai ales în Moldova și Dobrogea.

La munte, precipitațiile vor fi mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare, în special în Carpații Orientali, iar ploile pot avea și caracter de aversă, izolat fiind însoțite de descărcări electrice.

Vremea în București

Vântul va sufla cu intensificări în majoritatea regiunilor, cele mai puternice rafale fiind așteptate în jumătatea de nord a țării, unde viteza poate atinge 50–60 km/h, iar pe crestele montane depășind 80–90 km/h. Temperaturile minime se vor situa între -2 și 10 grade Celsius, cu ceață locală și brumă izolat.

În București, vremea va fi caldă pentru început de săptămână, cu maxime de 22–23 de grade și minime de 7–8 grade. Cerul va fi mai mult senin pe timpul zilei, iar noaptea vor apărea înnorări. Vântul va sufla moderat, cu rafale de 35–40 km/h.

Vremea se va răci din nou

Meteorologii avertizează că încălzirea de luni va fi urmată de o răcire accentuată care se va menține pe tot parcursul săptămânii, inclusiv de Paște.

Începând de marți, temperaturile maxime vor scădea între 8 și 19 grade, iar miercuri maximele vor oscila între 6 și 16 grade, rămânând sub normele multianuale. Ploile vor fi extinse treptat în întreaga țară, transformându-se la munte în lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă în special în Carpații Orientali.

Prognoza meteo pentru următoarea săptămână

După Paște, între 13 și 20 aprilie, vremea se va stabiliza, cu temperaturi apropiate de valorile medii ale perioadei și precipitații normale, urmate de o ușoară încălzire între 20 și 27 aprilie, fără fenomene extreme sau schimbări bruște de vreme.

Oameni în parc. Sursa foto: Freepik

Sursă expresspress.ro

Noutăți

Categorii

Din aceiași categorie