Trump a fost pus la punct, într-un moment critic pentru NATO: Timpul lingușelilor s-a terminat

Alianța Nord-Atlantică  NATO se confruntă cu cea mai profundă criză din existența sa, în urma declarațiilor și amenințărilor formulate de președintele american Donald Trump în legătură cu Groenlanda.

Avertismentul vine din partea fostului secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care cere liderilor europeni și actualei conduceri a Alianței să renunțe la abordarea conciliantă și să adopte un ton ferm în relația cu Washingtonul.

Într-un interviu acordat agenției AFP, de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Rasmussen a descris situația actuală drept una fără precedent, cu implicații care depășesc cadrul strict al NATO și afectează întreaga comunitate transatlantică.

„Nu este o criză doar pentru NATO, este o criză pentru comunitatea transatlantică în ansamblul său şi o provocare la adresa lumii, pentru ordinea internaţională pe care o cunoaştem după al Doilea Război Mondial”, a declarat Rasmussen.

Apel la fermitate din partea conducerii NATO și a liderilor europeni

Fostul lider al Alianței consideră că răspunsul actual al Europei este insuficient. El îi solicită explicit actualului secretar general al NATO, Mark Rutte, precum și principalilor lideri europeni, să își schimbe strategia în raport cu președintele american.

„Trebuie să schimbăm strategia şi să ajungem la concluzia că singurul lucru pe care Trump îl respectă este forţa, fermitatea şi unitatea”, a afirmat Rasmussen, care a condus NATO în perioada 2009–2014.

În opinia sa, Europa trebuie să demonstreze coeziune și determinare, renunțând la tentativele de a-l convinge pe liderul de la Casa Albă prin gesturi diplomatice considerate prea indulgente.

„Este exact ceea ce trebuie să demonstreze Europa. Timpul linguşelilor s-a terminat. Ajunge!”, a subliniat fostul secretar general.

NATO

Groenlanda, epicentrul unei tensiuni fără precedent

Mai mulți lideri europeni, alături de Mark Rutte, se află în această perioadă la Davos, unde speră să îl convingă pe Donald Trump să renunțe la amenințările formulate în legătură cu Groenlanda. Teritoriul se află sub suveranitatea Danemarcei, stat membru atât al Uniunii Europene, cât și al NATO, iar orice escaladare a tensiunilor ridică probleme majore de securitate.

Rasmussen apreciază că, în ciuda situației tensionate, există în continuare soluții pentru consolidarea NATO. El avertizează însă că modul în care Trump își tratează aliații tradiționali riscă să provoace o „ruptură” strategică, care, în opinia sa, avantajează Rusia și China.

„Sfârșitul NATO”, un scenariu extrem, dar posibil

Fostul premier danez consideră că actuala criză este fundamental diferită de toate disputele anterioare din istoria Alianței.

„Este vorba despre o situaţie cu totul nouă, care diferă de toate celelalte diferende pe care le-am cunoscut în istoria NATO”, a declarat Rasmussen.

El merge mai departe și avertizează că un eventual atac asupra Groenlandei ar avea consecințe devastatoare pentru NATO.

„Dacă Trump atacă Groenlanda şi desfăşoară o acţiune militară împotriva acestei ţări, asta înseamnă, de facto, sfârşitul NATO”, a spus fostul secretar general.

NATO

Risc de deturnare a atenției de la războiul din Ucraina

Un alt efect major al acestei crize, în opinia lui Rasmussen, este mutarea atenției internaționale de la războiul din Ucraina, pe care îl consideră „o adevărată ameninţare”.

„Toată lumea vorbeşte acum despre Groenlanda, care nu reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii Atlanticului de Nord”, a avertizat el.

Rasmussen subliniază că această schimbare de focus riscă să slăbească răspunsul occidental față de conflictul din Ucraina, într-un moment în care unitatea transatlantică este esențială.

Dialog posibil, dar cu limite clare în sânul NATO

Deși tonul său este extrem de critic, fostul premier danez, care a condus guvernul de la Copenhaga între 2001 și 2009, pledează pentru un „dialog constructiv” cu Statele Unite pe tema Groenlandei. El consideră că există soluții pragmatice care ar putea răspunde preocupărilor Washingtonului fără a afecta suveranitatea teritorială.

Printre acestea, Rasmussen menționează posibilitatea actualizării Acordului din 1951 privind desfășurarea trupelor americane în Groenlanda, deschiderea insulei pentru investiții ale companiilor americane în domeniul extracției miniere și un acord comun pentru excluderea Rusiei și Chinei din regiune.

„Putem îndeplini toate cererile” lui Donald Trump, a afirmat Rasmussen.

Există însă o limită clară, pe care fostul secretar general o consideră de netrecut.

Sursă expresspress.ro

Noutăți

Categorii

Din aceiași categorie