Protestul fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei a degenerat marți în incidente cu jandarmii. Manifestanții au forțat dispozitivul de ordine, au fost aruncate obiecte și petarde, iar din mulțime s-au auzit scandări pentru Călin Georgescu.
Tensiuni puternice au izbucnit marți în Piața Victoriei, unde protestul fermierilor și crescătorilor de animale a ajuns la confruntări cu forțele de ordine, după ce mai multe persoane, susținători AUR și ai lui Călin Georgescu s-au inflintrat în rândul manifestanților.
Protestul ciobanilor din Piața Victoriei, deturnat violent de susținătorii Georgescu: „Căline, suntem cu tine”
UPDATE Jandarmeria Capitalei anunță că în urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, aproximativ 26 de persoane au fost extrase din rândul participanților și conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Totodată, până la acest moment, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Printre acestea se află și 8 jandarmi care au fost răniți în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Dintre cele 24 de persoane rănite, patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, dintre care și un jandarm.
UPDATE Președintele Nicușor Dan, a reacționat, marți, pe pagina sa de Facebook, după violențele izbucnite în timpul protestului fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei.
Șeful statului a condamnat ferm agresiunile, actele de vandalism și orice încercare de transformare a unui protest legitim în lupte de stradă.
Acesta a subliniat că astfel de acțiuni sunt inacceptabile și trebuie sancționate conform legii.
Președintele a condamnat, de asemenea, instigarea la violență și încercările unor politicieni de a amplifica tensiunile sociale și de a deturna protestul.
„Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă.
Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii. Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă.
La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime.
Într-o societate democratică, protestul este o formă de libertate, nu de intimidare. Demonstrațiile fac parte din drepturile civice garantate și respectate în toate democrațiile. Exprimarea publică, inclusiv a nemulțumirii față de anumite decizii ale autorităților publice, este garantată prin Constituție, cu condiția organizării și desfășurării de manifestări pașnice.
Contextul social, economic și politic dificil este real și a generat în societatea noastră multe frustrări justificate. Cu toate acestea, violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție. Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice și se transformă în acțiuni regretabile.
Fac un apel la rațiune și la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluții.”
UPDATE Guvernul a reacționat după violențele izbucnite la protestul din Piața Victoriei și le cere manifestanților să înceteze confruntările cu forțele de ordine.
Executivul precizează că premierul Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse de Asociația Profesională a Ciobanilor și a discutat cu vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al Agriculturii, despre soluțiile pentru problemele semnalate de protestatari.
„Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, a transmis Executivul.
UPDATE Jandarmeria a transmis că forțele de ordine au intervenit punctual pentru extragerea mai multor persoane care au tulburat grav ordinea și liniștea publică, manifestând un comportament agresiv și instigând ceilalți participanți la acte de violență.
„Această măsură a fost strict necesară pentru a stopa escaladarea conflictului și pentru a garanta siguranța marii majorități a protestatarilor care se manifestau pașnic.
În urma acestei acțiuni legitime de îndepărtare a elementelor perturbatoare, un grup de manifestanți, nemulțumit de măsurile legale luate de jandarmi, s-a desprins din perimetrul inițial și s-a deplasat în direcția străzii Paris.
Jandarmeria Capitalei subliniază că forțele de ordine monitorizează îndeaproape deplasarea acestora pentru a asigura fluidizarea traficului, prevenirea oricăror blocaje neautorizate și protecția bunurilor și a persoanelor din zonă.
Reiterăm că rolul instituției noastre nu este de a restricționa dreptul la protest, ci de a elimina elementele de risc care pun în pericol siguranța colectivă.
Facem apel, din nou, la calm, responsabilitate și la respectarea indicațiilor forțelor de ordine aflate în dispozitiv”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
UPDATE: 5 manifestanți, cel mai probabil, infiltrați între fermieri, au fost ridicați și duși la audieri.
Manifestanții au forțat dispozitivul Jandarmeriei și au pătruns pe carosabil, blocând traficul pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, în timp ce în zonă au fost aruncate obiecte și petarde, iar jandarmii au folosit gaze. În mijlocul manifestației s-au făcut auzite și scandări politice în sprijinul prorusului Călin Georgescu, într-o zi în care partidul extremist prorus AUR a organizat, în imediata apropiere a Pieței Victoriei, o așa-zisă „Zi a Porților Deschise” la sediul partidului.
Situația a devenit tensionată după ce o parte dintre participanți, susținători ai lui Călin Georgescu au forțat dispozitivul format de jandarmi. În Piața Victoriei au fost mobilizați inclusiv jandarmi din structurile speciale de intervenție.
În timpul incidentelor au fost aruncate obiecte și s-au auzit petarde, iar forțele de ordine au folosit gaze.
Jandarmeria Capitalei a confirmat că participanții au forțat dispozitivul și au ajuns să blocheze circulația rutieră pe șoseaua Pavel D. Kiseleff. Instituția a avertizat că acțiunile pot pune în pericol atât manifestanții, cât și ceilalți oameni aflați în zonă.
„Subliniem faptul că acest comportament este de natură să îi pună pe participanţii la adunarea publică înşişi în pericol şi să afecteze drepturile celorlalţi cetăţeni ai Capitalei şi climatul de ordine publică, afectând, deopotrivă, şi rutele de deplasare ale autospecialelor cu regim prioritar (ambulanţa, pompierii), precum şi mijloacele de transport în comun”, a transmis Jandarmeria Capitalei într-un comunicat.
Potrivit Jandarmeriei, manifestația nu este autorizată.
Ce acuză Jandarmeria
Alex Iacob, purtător de cuvant al Janadarmeriei, a explicat de ce a fost nevoie să intervină forțele de ordine la protestul ciobanilor.
„Nu au cooperat, au refuzat să-și predea obiectele. Unii au cooperat și și-au lăsat obiectele la un anumit punct, de unde le pot ridica ulterior. Protestatarii au aruncat cu obiecte contondente asupra forțelor de ordine. Au aruncat cu mai multe obiecte. Au forțat dispozitivele noastre. Recomandăm să coopereze măcar în continuare cu forțele de ordine. Acum situația este calmă. Există ipoteze conform cărora au fost persoane infiltrate, ca să producă dezordine. O să fie verificări ulterioare”, a declarat Alex Iacob, la Digi24.
Scandări pentru Călin Georgescu în mijlocul protestului
Pe măsură ce tensiunile au crescut, manifestația pornită în jurul revendicărilor fermierilor și crescătorilor de animale a căpătat și o pronunțată componentă politică.
Un grup de protestatari a scandat „Turul 2 înapoi și alegeri anticipate”, iar unul dintre participanți a declarat în fața televiziunilor: „Călin Georgescu a distrus România? Călin Georgescu va salva România. Atât spunem: turul 2 înapoi și alegeri anticipate”.
Un alt protestatar, care a refuzat să își spună numele și localitatea de proveniență, a vorbit despre necesitatea unei „schimbări de țară”.
George Simion: „Mă bucur că sunteți și de partea fermierilor”
Liderul AUR, George Simion, a făcut însă explicit legătura dintre participanții la evenimentul partidului și protestatarii aflați în apropiere.
Adresându-se simpatizanților veniți la sediul formațiunii, Simion i-a îndemnat să participe la programul „Ziua Porților Deschise”, exprimând în același timp susținerea pentru fermieri.
„Mă bucur că participați la programul «Ziua Porților Deschise». Oricând pe parcursul zilei sunteți bineveniți să faceți turul sediului, să vorbiți cu colegii parlamentari, dar istoria se face în fiecare zi”, a declarat George Simion, președintele AUR.
„Și mă bucur că sunteți și de partea fermierilor, celor care produc hrană. Mă bucur că sunteți solidari și suntem de fiecare dată alături acolo unde contează”, a adăugat liderul AUR.
Ulterior, după declanșarea violențelor, Simion a revenit cu un mesaj pe Facebook, în care le cere protestatarilor să „manifeste pașnic”.
„Le cer fermierilor și tuturor protestatarilor să manifesteze pașnic calm și responsabil. Fac apel și la forțele de ordine să acționeze cu reținere și profesionalism. Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine care încearcă să ne dezbine și să discrediteze această luptă legitimă.România are nevoie de o conducere care își protejează cetățenii și știe să lucreze pentru ei. AUR este alături de fermieri și de toți românii care muncesc.”, a scris George Simion pe Facebook.
Sursă expresspress.ro



