Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi în luna decembrie 2026 a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat, cu valori cuprinse între 300 și 500 de lei. Sprijinul se acordă din oficiu, în funcție de veniturile cumulate aferente lunii noiembrie, fără a fi necesară depunerea unei cereri.
Măsura, reglementată prin Ordonanța de urgență nr. 23/2026, vizează pensionarii din sistemul public și pe cei din sistemul pensiilor militare de stat. Condiția esențială pentru a beneficia de acest sprijin este ca veniturile lunare cumulate să nu depășească pragul de 3.000 de lei. Prima parte a acestui ajutor a fost deja achitată în luna mai a acestui an.
Câți bani vor fi virați în luna decembrie
Valoarea totală a ajutorului anual variază în funcție de nivelul încasărilor fiecărui pensionar, iar tranșa a doua reprezintă jumătate din această sumă. Potrivit actului normativ, ajutorul „se plătește în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026”.
Distribuția sumelor pentru luna decembrie este următoarea:
- 500 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv;
- 400 de lei pentru cei care au venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei;
- 300 de lei pentru persoanele cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.
Plățile vor fi efectuate direct de către casele teritoriale și sectoriale de pensii. Fondurile necesare sunt asigurate de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.
Cum se calculează pragul de venit
Pentru stabilirea eligibilității, autoritățile cumulează mai multe tipuri de venituri: pensiile din sistemul public, pensiile militare de stat și indemnizația socială pentru pensionari. Dacă pentru prima tranșă s-au luat în calcul veniturile din aprilie, pentru plata din decembrie se vor analiza drepturile aferente lunii noiembrie 2026.
În cazul în care un pensionar încasează în noiembrie diferențe de drepturi bănești restante din perioade anterioare, acestea nu vor fi luate în calcul la stabilirea plafonului. Ordonanța precizează că „în cazul pensionarilor care în luna aprilie 2026, respectiv luna noiembrie, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii aprilie 2026, respectiv noiembrie 2026, la determinarea plafonului nu se iau în considerare aceste drepturi”.
Reguli speciale pentru pensiile de urmaș
În situația pensiilor de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte, suma fiind calculată în raport cu veniturile individuale ale acestuia. De asemenea, sprijinul este plătit integral chiar dacă drepturile bănești pentru luna de referință sunt aferente doar unei fracțiuni de lună.
Există însă și categorii excluse de la plată. Ajutorul nu se acordă pensionarilor care au domiciliul sau reședința obișnuită în străinătate. Totodată, persoanele care depășesc pragul de 3.000 de lei în luna noiembrie nu vor mai primi a doua tranșă, chiar dacă au beneficiat de prima plată în luna mai.
Articolul %POSTLINK% apare prima dată în %BLOGLINK%.
Sursă comunicateinpresa.ro



